Ginduri din ianuarie, 2007, dupa 4 ani in Italia fara a ma putea intoarce acasa, la nenea...
Cit de frumos e sa te intorci acasa dupa o calatorie! In special dupa o calatorie neasteptat de lunga. Cit de frumos e sa revii acolo unde ai copilarit, acolo unde odata cu tine au crescut visele si sperantele tale.
Cit de frumos e pur si simplu sa te intorci acasa! Vei gasi edificii noi, iar cele vechi nu vor mai fi sau nu le vei mai recunoaste, vei intilni persoane necunoscute, vei intilni priviri care parca te vor intreba de ce ai venit, parca te vor intreba unde ai fost pina acum? Iar tu nu ai raspunsuri... te indrepti cu pas grabit spre casa fara ca sa le acorzi prea multa atentie. Nimeni si nimic nu te poate opri...
Gardul e vechi si aproape ca nu-l mai recunosti. E un pic inclinat, semn ca a imbatrìnit. Nucul de la poarta a imbatrìnit si el si a murit... Ciresul din ograda nu va mai rodi, nu-i mai ajung puteri si anul acesta nu-ti va mai da acele cirese mari si dulci ce-ti placeau atìt de mult si care-ti stateau atìt de bine la urechi! Cìinele nu te mai recunoaste sau poate e altul si tu nu ti-ai dat seama? Cum ai putut? Pragul e obosit si el de-atìta asteptare, dar parca te roaga sa-l pasesti si sa intri in casa. Iar bunelul vazìndu-te, plìnge parca de fericire ca te-ai intors, parca de durere ca a trecut prea mult timp ce nu va putea ìntoarce vreodata ìnapoi.
Doar cerul e senin, doar cerul nu s-a schimbat, doar cerul e nemuritor...
In acea clipa ai revazut trecutul. Ai revazut multe momente frumoase: buneii, mama si fratiorul mai mic (pe atunci aveai doar unul). Erau timpuri frumoase... Erau timpuri de nedescris... unice... Si in aceeasi clipa ai simtit si mirosul de pìine calda si de placintele... Iti lipsea atìt de mult.. si ìti va lipsi mereu...
Cìnd mergeai la scoala cu bunelul abia reuseai sa-i tii pasul. Era atìt de ìnalt si atìt de grabit ìncìt trebuia sa fugi alaturi de el. Avea pasii atìt de mari! Si te ìntrebai daca vei fi si tu vreodata asa ca el? Cu altii era serios si atìt de sever, cu tine era glumet si atìt de bun. Si te ìntrebai din nou daca vei reusi si tu sa fii asa ca el cìnd vei creste mare? La lectiile lui nu prea erai prezenta caci el era ocupat mai mult cu directia scolii si cu respectarea regulilor, dar stiai ca datorita lui si bunicai la scoala erai ca acasa. Toti se comportau cu tine foarte bine: profesori, elevi sau simpli lucratori.
Iar bunelul te proteja mereu. Odata te-ai furisat la geamul lui ca sa vezi cum ìi va pedepsi pe cei doi colegi ai tai ce indraznisera sa te supere. Te simteai atìt de ocrotita, atìt de importanta, atìt de iubita!!! Iar daca bunelul lipsea era de ajuns sa fugi pìna la clasa bunicai si odata ìn clasa nimeni nu-ti mai putea face nimic. Bunica era cu tine!
Cìt ìti placea sa asisti la lectiile de matematica ale bunicai chiar daca matematica pentru tine era o enigma fara solutie. Stateai mereu ìn ultima banca si erai foarte fericita pentru ca aveai o banca toata a ta, doar pentru tine! Faceai castele si case cu diferite figuri geometrice ce-ti dadea bunica la ìnceputul lectiei si-ti placea atìt de mult! Deseori castelele se stricau si zgomotul caderii acestora ìndreptau spre tine privirile nelinistite ale elevilor. Doar privirea bunicai ramìnea aceeasi, plina de dragoste, ocrotitoare si ìntelegatoare. Ba chiar lasa pe cineva sa te ajute sa le aduni si sa le ridici de jos de parca nu ai fi fost tu cea vinovata de caderea lor. Erai atìt de iubita!
Si-ti placea atìt de mult sa citesti povesti! Te-a ìnvatat chiar ea, bunica, pe cìnd aveai doar 3 ani. Citeai toata ziua, iar daca te ruga s-o ajuti sa faci ceva spuneai ca o vei ajuta neaparat dupa ce termini de citit povestea, nu ti-a mai ramas mult. Si dupa cum nu erai prea ascultatoare ìncepeai ìn graba alta poveste fara ca sa-ti dai seama ca a facut ea totul. Nu-ti prea placea sa lucrezi si nici buneii nu prea au ìncercat sa faca din tine o mare "gospodina".
Erai atìt de fericita cu ei si nu ti-ai dorit niciodata sa fii o simpla printesa din povestile tale. Tu pentru ei erai cu mult mai mult. Tu erai zìmbetul lor, fericirea lor! Tu erai viata lor!
Seara, ìnainte de a adormi, ìi spuneai fratiorului ca atunci cìnd vei creste mare vei fi profesoara ca buneii. Iar ìntre timp faceai experienta cu cele 28 de papusi ce aveai - o clasa ìntreaga. Fiecare avea nume, caiet, iar tu aveai registrul de note, o mini-tabla si desigur tocul cu pasta rosie . Cìt entuziasm ìn a corecta greselile elevilor-papuse cu acea culoare care te apropia atìt de mult de bunica - o profesoara adevarata!
Cu fratiorul mai mic deseori te certai pentru ca nu te asculta. Si nu o facea pentru ca semanati atìt de mult - obraznici, neascultatori si neastìmparati. Iar de cele mai multe ori uitai ca el nu e una din papusile tale ca sa ti se supuie in toate si sa faca exact asa cum vrei tu!
Mama era un pic mai severa, dar ìti placea atìt de mult cìnd va ducea la ìntìlniri cu poeti si artisti vestiti. Si era atìt de frumoasa!!!
Sunt frumoase amintirile... amintirile din copilarie...
Pacat ca timpul nu poate fi ìntors ìnapoi...
Ce as schimba daca ar fi posibil?
As petrece mai mult timp cu nenea, cu mamica, cu fratii, as asculta-o mereu pe mama, as fi altfel..
Uneori ìnsa e prea tìrziu si nu mai ramìne loc nici pentru parerile de rau...
Timpul nu ne concede aceasta posibilitate,
timpul trece si cu el ne trecem si noi...
Poate tocmai pentru ca nu ma voi mai putea ìntoarce ìn timp ìmi lipseste atìt de mult copilaria, casa ìn care am crescut alaturi de bunei si buneii...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu